Mai 2010 - William Bainbridge, membru Rotary din Jacksonville, speaker pentru Forumul Educatiei 2010

William Bainbridge a venit ca speaker pentru Forumul Educatiei 2010 www.forumedu.ro pe care l-am organizat alaturi de EDUCATIVA si Fundatie Dinu Patriciu. Este membru Rotary din Jacksonville - de unde se trage si de unde a plecat Paul Harris.

William L. Bainbridge este un expert veritabil în domeniul educaţiei, titulatură cu care a fost etichetat de-a lungul celor 20 de ani de experienţă în domeniu, de 34 de state din întreaga lume. Profesorul Bainbridge activează în domeniul auditului sistemelor şcolare şi a standardelor educaţionale, proiectând, analizând şi cercetând eficienţa şcolară a acestor sisteme. Cunoştinţele sale sunt astăzi aplicate în furnizarea de servicii educaţionale la cele mai înalte standarde prin analize specifice de caz, rapoarte de expertiză şi evaluări sistemice. Activitatea educaţională a profesorului Bainbridge a fost recunoscută cu numeroase distincţii primite din partea unor prestigioase instituţii; dintre acestea, putem enumera titlul de Educatorul Anului – acordată de Ohio Parent Teacher Association şi Diplomat al Academiei Naţionale a Practicienilor în Educaţie. Experienţa acumulată de Dr. Bainbridge de-a lungul timpului, este valorificată în prezent, din poziţia de Preşedinte al Institutului SchoolMatch şi distins profesor cercetător în cadrul Universităţii din Dayton. Începând din anul 1986, el lucrează ca şi consultant pentru numeroase firme de avocatură, mai mult de 400 de corporaţii şi agenţii guvernamentale, dobândind astfel o cunoaştere amănunţită şi specifică a mediului educaţional şi interacţiunilor acestuia cu domeniile conexe. Profesorul Bainbridge şi-a obţinut doctoratul în urma studiilor efectuate la Universitatea de stat din Ohio, şi-a completat apoi studiile postdoctorale la Universitatea din Columbia. Este implicat şi în activităţi de caritate, fiind director şi membru fondator al Rotary Jacksonville în Florida.